Ce reprezintă terapia cognitiv-comportamentală?

Ce reprezintă terapia cognitiv-comportamentală?

Terapia cognitiv-comportamentală este o abordare psihoterapeutică care urmărește să învețe o persoană noi abilități de a rezolva probleme legate de emoții, comportamente și cogniții disfuncționale printr-o abordare sistematică orientată spre obiective. Acest titlu este folosit în multe moduri pentru a distinge terapia comportamentală, terapia cognitivă și terapia bazată atât pe terapiile comportamentale, cât și pe cele cognitive. Există dovezi empirice că terapia cognitiv-comportamentală este foarte eficientă în tratarea diferitelor tulburări, inclusiv de personalitate, anxietate, dispoziție, alimentație, abuz de substanțe și tulburări psihotice. Tratamentul este adesea efectuat manual, deoarece anumite ordine psihologice sunt tratate cu tratamente specifice, scurte, directe și limitate în timp, determinate de tehnologie.

Terapia cognitiv-comportamentală poate fi utilizată atât cu indivizi cât și în grupuri. Tehnicile sunt adesea adaptate și pentru sesiunile de autoajutorare. Depinde de fiecare clinician sau cercetător dacă el/ea este mai orientat cognitiv, mai orientat comportamental sau o combinație a ambelor, deoarece toate cele trei metode sunt folosite astăzi. Terapia cognitiv-comportamentală a apărut dintr-o combinație de terapie comportamentală și terapia cognitivă. Aceste două terapii au multe diferențe, dar au găsit asemănări concentrându-se pe „aici și acum” și ameliorând simptomele.

Evaluarea terapiei cognitiv-comportamentale i-a făcut pe mulți să creadă că este mai eficientă decât tratamentele psihodinamice și alte metode. Marea Britanie pledează pentru utilizarea terapiei cognitiv-comportamentale față de alte metode pentru multe probleme de sănătate mintală, inclusiv tulburarea de stres post-traumatic, tulburarea obsesiv-compulsivă, bulimia nervoasă, depresia clinică și sindromul de oboseală cronică/encefalomielita mialgică. Precursorii terapiei cognitiv-comportamentale își au rădăcinile în diferite tradiții filozofice antice, în special în stoicism. Rădăcinile moderne ale CBT pot fi urmărite până la dezvoltarea terapiei comportamentale în anii 1920, dezvoltarea terapiei cognitive în anii 1960 și fuziunea ulterioară a celor două terapii. Primele abordări ale terapiei comportamentale au fost publicate în 1924 de Mary Cover Jones, a cărei lucrare s-a ocupat de temerile de dezînvățare la copii.

Abordările comportamentale timpurii au funcționat bine pentru multe tulburări nevrotice, dar nu atât pentru depresie. Terapia comportamentală și-a pierdut popularitate din cauza „revoluției cognitive”. Acest lucru a condus în cele din urmă la înființarea terapiei cognitive de către Aaron T. Beck în anii 1960. Prima formă de terapie cognitiv-comportamentală a fost dezvoltată de Arnold A. Lazarus de la sfârșitul anilor 1950 până în anii 1970. În anii 1980 și 1990, terapiile cognitive și comportamentale au fost combinate prin lucrările lui David M. Clark în Regatul Unit și David H. Barlow în Statele Unite. Terapia cognitiv-comportamentală include următoarele sisteme: terapia cognitivă, terapia comportamentală rațională emoțională și terapia multimodală. Una dintre cele mai mari provocări este definirea exactă a ceea ce este terapia cognitiv comportamentală. Tehnicile terapeutice individuale variază în cadrul diferitelor abordări ale TCC, în funcție de tipul de probleme care sunt tratate, dar tehnicile se concentrează de obicei pe următoarele:

• Führen eines Tagebuchs über wichtige Ereignisse und damit verbundene Gefühle, Gedanken und Verhaltensweisen.
• Hinterfragen und Testen von Erkenntnissen, Bewertungen, Annahmen und Überzeugungen, die möglicherweise unrealistisch und nicht hilfreich sind.
• Allmählich mit Aktivitäten konfrontiert werden, die möglicherweise vermieden wurden.
• Neue Verhaltens- und Reaktionsweisen ausprobieren.

În plus, tehnicile de distragere a atenției, mindfulness și relaxare sunt de asemenea utilizate în mod obișnuit în terapia cognitiv-comportamentală. Medicamentele care stabilizează starea de spirit sunt adesea combinate cu terapii pentru a trata afecțiuni precum tulburarea bipolară. Orientările NHS NICE din Marea Britanie recunosc utilizarea terapiei cognitiv-comportamentale în tratamentul schizofreniei în combinație cu medicamente și terapie. Terapia cognitiv-comportamentală necesită de obicei timp pentru ca pacienții să o integreze eficient în viața lor. De obicei, este nevoie de un efort concentrat pentru a înlocui un proces comportamental cognitiv-afectiv disfuncțional sau un obicei cu unul mai rațional și mai adaptativ, chiar și în timp ce recunoaștem când și unde procesele lor mentale merg prost. Terapia cognitiv-comportamentală este utilizată în multe situații diferite, inclusiv în următoarele condiții:

• Angststörungen (Zwangsstörung, soziale Phobie oder soziale Angst, generalisierte Angststörung)
• Stimmungsstörungen (klinische Depression, Major Depression, psychiatrische Symptome)
• Schlaflosigkeit (einschließlich wirksamer als das Medikament Zopiclon)
• Schwere psychische Störungen (Schizophrenie, bipolare Störung, schwere Depression)
• Kinder und Jugendliche (Symptome einer Major Depression, Angststörungen, Traumata und posttraumatischen Belastungsstörungen)
• Stottern (um ihnen zu helfen, Angst, Vermeidungsverhalten und negative Gedanken über sich selbst zu überwinden)

Terapia cognitiv-comportamentală implică predarea unei persoane de noi abilități pentru a depăși emoțiile, comportamentele și cognițiile disfuncționale printr-o abordare sistematică orientată spre obiective. Există dovezi empirice că terapia cognitiv-comportamentală este eficientă în tratarea multor tulburări, inclusiv tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburarea de anxietate generalizată, tulburarea depresivă majoră, schizofrenia, anxietatea și gândurile negative despre sine). Având în vedere succesul enorm pe care l-a demonstrat utilizarea acestei terapii, este acum unul dintre cele mai importante instrumente pe care le au cercetătorii și terapeuții pentru tratarea tulburărilor mintale.

Inspirat de Gail Kirkpatrick