Tirzepatida răsucește pofta de mâncare și bate aportul de calorii într-un nou studiu privind obezitatea

Tirzepatida răsucește pofta de mâncare și bate aportul de calorii într-un nou studiu privind obezitatea

Un nou studiu clinic arată capacitatea tirzepatidei de a reduce foamea și de a modifica răspunsurile creierului la alimente, marcând o nouă eră în tratamentul obezității.

Într-un studiu publicat recent în jurnalMedicina naturistaCercetătorii au efectuat un studiu clinic randomizat, cu grupe paralele, de 6 săptămâni, de fază 1, pentru a estima efectele timpurii ale tirzepatidei (5 mg o dată pe săptămână timp de 2 săptămâni, apoi 10 mg o dată pe săptămână timp de 4 săptămâni) asupra foametei și aportului de energie.

O cohortă randomizată de 114 adulți fără diabet a comparat influența tirzepatidei asupra comportamentului alimentar cu cea a liraglutidei (doza crescută zilnic de la 0,6 mg la 3 mg) și un placebo echivalent.

Rezultatele studiului au arătat că cazurile (participanții care utilizează tirzepatidă) au consumat în medie cu 658 kcal mai puțin (-72,4%) după 6 săptămâni decât în ​​timpul prânzului inițial.

S-a observat că medicamentul reduce în mod eficient apetitul, foamea, impulsivitatea, pofta și reactivitatea alimentară, în special în ceea ce privește alimentele bogate în zahăr și grăsimi, ceea ce sugerează potențiale mecanisme timpurii care stau la baza efectelor puternice de pierdere în greutate ale tirzepatidei.

Cu toate acestea, tirzepatida nu a afectat în mod semnificativ constrângerea cognitivă (restricția extinsă a aportului de alimente), o distincție importantă față de alte intervenții.

fundal

Obezitatea (IMC ≥ 30 kg/m²) este o boală cronică caracterizată prin acumularea excesivă de grăsime. Rămâne o problemă majoră de sănătate publică, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că 2,3 miliarde de copii și adulți sunt fie supraponderali (IMC ≥ 25 kg/m²) fie obezi. În mod alarmant, acest număr va crește semnificativ în următorii ani, reflectând tendințele recente suboptime ale comportamentelor de sănătate (somn, activitate fizică, diete).

Obezitatea a fost legată de un spectru de comorbidități potențial fatale, determinând zeci de ani de cercetare asupra afecțiunii și intervenții de atenuare. Din păcate, mecanismele neurobiologice și comportamentale care stau la baza dezvoltării și progresiei bolii rămân prost înțelese.

Cercetări recente care utilizează medicamente numite „agonişti ai receptorilor glucagon-like peptide-1 (GLP-1) receptor (RAS)” sugerează că aceștia pot influența comportamentul ingestiv prin modificarea căilor sistemului nervos central (SNC) implicate în alimentație și apetit. Tirzepatida, un agonist dublu al receptorului GIP/GLP-1, s-a dovedit provizoriu că reduce greutatea după o intervenție de 72 de săptămâni, a constatat 20,9%.

Din păcate, în timp ce efectele de reducere a apetitului și a aportului de energie ale tirzepatidei sunt stabilite, studiile care evaluează aceste valori nu au capturat măsuri ale funcției cerebrale și au aderat la teste comportamentale inadecvate de aport, limitând astfel capacitatea lor de a elucida mecanismele SNC ale tirzepatidei.

Despre studiu

Prezentul studiu a abordat aceste lacune de cunoștințe printr-un studiu de fază 1 de șase săptămâni asupra adulților cu exces de greutate sau obezitate pentru a examina efectele comportamentale asociate cu greutatea pe termen scurt ale tirzepatidei. Studiul a comparat efectele tirzepatidei cu cele ale liraglutidei (un alt GLP-1 RA) și un placebo echivalent.

Studiul a folosit date de la adulți (18 până la 65 de ani) cu un indice de masă corporală (IMC) stabil, validat clinic, între 27 și 50 kg/m². Participanții cu un nivel de hemoglobină glicata ≥6,5% sau un diagnostic pozitiv de diabet au fost excluși din analiza în aval.

Participanții au fost stratificați în funcție de IMC din stratul inițial și repartizați aleatoriu într-unul din trei grupuri: caz (tirzepatidă 5 mg o dată pe săptămână timp de 2 săptămâni, apoi 10 mg o dată pe săptămână timp de 4 săptămâni), liraglutidă (0,6 mg până la 3 mg pe zi, crescută cu doza) sau placebo echivalent pentru perioada de studiu de 6 săptămâni.

Datele privind rezultatele au fost colectate la momentul inițial, săptămâna 3 și săptămâna 6 a studiului. Acesta a inclus: 1. Evaluări Visual Analog Scale (VAS) pentru evaluarea foametei și a apetitului, 2. Chestionare, cum ar fi măsurile de măsurare a poftei, cum ar fi Inventarul poftei de mâncare (FCI) și Chestionarul poftei de alimente (FCQ-S), 3. Testul privind consumul de alimente/aport energetic. Puterea scalei alimentare.

În plus, un subset al cohortei de eșantion a suferit imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (FMRI) pentru a evalua modificările activării creierului ca răspuns la imaginile alimentelor bogate în grăsimi și zahăr în comparație cu imaginile de control. Toate modelele statistice au fost controlate pentru variabilele sociodemografice, IMC și aportul alimentar relativ. Siguranța tirzepatidei și liraglutidei a fost monitorizată continuu.

Rezultatele studiului

Studiul a folosit un total de 114 participanți adulți nediabetici (randomizati 1:1:1 la tirzepatidă [n=37], liraglutidă [n=38] sau placebo [n=39]). Evaluările aportului de energie au arătat că consumul de trizepatidă a fost asociat cu o reducere a aportului de 532 kcal (săptămâna 3) și 658 kcal (săptămâna 6) în timpul unui prânz Adlitum. În schimb, placebo a prezentat modificări neglijabile (-8 kcal în săptămâna 3, +28 kcal în săptămâna 6), iar liraglutida a obținut reduceri mai mici (~-299 și -315 kcal).

VAS și valorile inventarului alimentar susțin aceste constatări sugerând că tirzepatida provoacă o scădere a apetitului și a poftelor de mâncare ale pacienților. Evaluările FCI/FCQ și BIS evidențiază pofta, dezinhibarea și capacitatea de reducere a impulsivității a tirzepatidei și demonstrează în continuare că consumatorii de tirzepatidă se opun mai ușor la consumul de alimente.

Rezultatele fMRI au arătat că regiunile cheie ale creierului asociate cu comportamentele de căutare a alimentelor (girus frontal medial, gir cingulat, cortex orbitofrontal și hipocamp) au prezentat o activare semnificativ redusă în comparație cu tratamentul cu tirzepatidă, în special ca răspuns la alimente cu valoare ridicată și cu conținut ridicat de zahăr în Săptămâna 3, comparativ cu placebo.

Aceste rezultate nu au fost replicate în liraglutidă, sugerând un mecanism specific tirzepatidei. Cu toate acestea, revista avertizează împotriva exagerării acestor constatări fMRI din cauza comparațiilor multiple și a duratei scurte a studiului. Este necesară o replicare ulterioară. În mod încurajator, ambele medicamente au fost în general bine tolerate, cu evenimente adverse, în primul rând simptome gastrointestinale ușoare până la moderate, fiind mai frecvente în grupul cu tirzepatidă (81%) comparativ cu grupul cu liraglutidă (66%) și grupul cu placebo (44%).

Concluzii

Prezentul studiu oferă perspective mecanice asupra efectelor dramatice pe termen scurt ale tirzepatidei asupra pierderii în greutate. S-a observat că consumul de medicament suprimă puternic aportul de energie, apetitul, poftele, impulsivitatea și răspunsurile neuronale la alimentele gustoase. În timp ce liraglutida a demonstrat rezultate similare, sa observat că tirzepatida o depășește cu o marjă semnificativă în mai multe măsuri.

Foarte important, tirzepatida nu a crescut retenția cognitivă, diferențiind-o de alte intervenții. Studiul a avut, de asemenea, câteva limitări, inclusiv un design deschis pentru liraglutidă, o perioadă de intervenție relativ scurtă și un dezechilibru în distribuția de gen între grupuri. Aceste descoperiri arată că tirzepatida face mai mult decât scăderea zahărului din sânge. Modulează comportamentul alimentar și oferă o apărare robustă împotriva supraalimentării.

Surse: