Progrese în diagnosticul molecular pentru neoplasmele hematopoietice și limfocitare

Progrese în diagnosticul molecular pentru neoplasmele hematopoietice și limfocitare

Neoplasmele hematopoietice și limfocitare (HLN) reprezintă un grup divers de afecțiuni maligne care afectează sângele și sistemele limfatice, cu rezultate care variază de la afecțiuni gestionabile la boli fatale. Clasificările tradiționale se bazează pe morfologie, cariotipare și hibridizare in situ fluorescentă (FISH). Cu toate acestea, progresele recente în secvențierea de generație următoare (NGS) permit profilarea genetică simultană a mai multor gene, îmbunătățind precizia diagnosticului și strategiile terapeutice. Această revizuire explorează aplicațiile moleculare cheie în diagnosticarea și gestionarea HLNs, abordează provocările actuale și propune soluții pentru a optimiza utilitatea clinică.

Leucemie mieloidă cronică (LMC)

LMC, identificată istoric prin leucocitoză, este caracterizată de gena de fuziune BCR::ABL1, care rezultă din translocarea cromozomului Philadelphia. Această fuziune oncogenă conduce la activitatea aberantă a tirozin kinazei și promovează proliferarea necontrolată. Introducerea imatinibului, un inhibitor țintit al tirozin kinazei (TKI), a revoluționat tratamentul LMC, ducând la normalizarea globulelor albe (WBC) în câteva luni. Cu toate acestea, mutațiile de rezistență necesită monitorizare moleculară prin PCR cantitativă, FISH și cariotip pentru a asigura ajustări terapeutice optime.

Aplicații moleculare în neoplasmele mieloide BCR::aBL1-negative

Anumite neoplasme mieloide, cum ar fi leucemia neutrofilă cronică (CNL) și leucemia eozinofilă cronică (CEL), au gena de fuziune BCR::ABL1, dar diferiți markeri genetici, cum ar fi mutațiile CSF3R în CNL. Neoplasmele mieloproliferative clasice (MPN) includ policitemia vera, trombocitemia esențială și mielofibroza primară, care sunt determinate de mutațiile JAK2, MPL sau CALR. Utilizarea NGS permite stabilirea cuprinzătoare a profilului mutațiilor care sprijină diagnosticul și prognosticul precis.

Anomalii genetice în neoplasmele mieloide/limfoide cu gene de fuziune a eozinofiliei și tirozin kinazei

Acest subgrup nou clasificat în cadrul WHOEM5 include cazuri cu eozinofilie determinată de gene de fuziune a tirozin kinazei, cum ar fi PDGFRA, PDGFRB și FGFR1. Diagnosticul molecular rapid este crucial deoarece fuziunile sensibile la imatinib conduc la rezultate favorabile. Peștele și secvențierea țintită facilitează identificarea precisă și selecția tratamentului.

Anomalii genetice în sindroamele mielodisplazice (MD) și MDS/MPN

SMD este definit de citopenie, displazie morfologică și progresie potențială către leucemie mieloidă acută (AML). Anomalii genetice, inclusiv deleții (5q, 7q, 20q) și mutații în genele de splicing (SF3B1, SRSF2), regulatori epigenetici (ASXL1, TET2) și supresori tumorali (TP53), prognostic și strategii terapeutice. În MDS/MPN, mutațiile în gene precum ETNK1 și SETBP1 avansează în continuare abordările de diagnostic și stratificarea riscului.

Anomalii genetice în AML și abordări diagnostice

AML este o boală foarte eterogenă, aproximativ 50% din cazuri prezentând anomalii cromozomiale. Mutațiile favorabile includ PML::RARA și Runx1::Runx1t1, în timp ce mutațiile nedorite includ rearanjamentele TP53, FLT3 și KMT2A. Utilizarea panourilor citogenetice, pești și NGS sprijină clasificarea, prognosticul și selecția tratamentului. Apariția terapiilor țintite împotriva mutațiilor FLT3 și IDH1/2 evidențiază impactul clinic al profilării moleculare.

Anomalii genetice în tulburările limfoproliferative ale celulelor B și T (LPD) și limfoame

Leucemie limfocitară cronică (LLC)/limfom limfocitar mic (SLL)Prognosticul LLC/SLL este strâns legat de starea mutației IGVH, IGVH hipermutat corelând cu rezultate mai bune. Anomaliile citogenetice, cum ar fi delețiile (13q-, 11q-, 17p-) și mutațiile în TP53 și Notch1 influențează strategiile terapeutice. Introducerea inhibitorilor tirozin kinazei Bruton (BTK), cum ar fi ibrutinib, a transformat tratamentul, deși mutațiile de rezistență (BTK C481s) necesită monitorizare moleculară.

Limfoame cu celule B de grad scăzut și de grad înaltLimfoamele de grad scăzut, inclusiv limfomul folicular și limfomul cu celule de manta, au adesea translocații BCL2, BCL6 sau CCND1. Limfomul Burkitt este determinat de rearanjamentele Myc, care este confirmată prin pește. În limfoamele cu celule B de grad înalt, rearanjamentele simultane ale Myc și BCl2/BCL6 definesc limfoamele „duble lovite” care necesită tratament agresiv. Profilul mutațional emergent stratifică limfomul cu celule B mari (DLBCL) în subtipuri de prognostic.

limfoame cu celule TLimfoamele cu celule T prezintă diverse aberații genetice cu rearanjamente Alk care definesc limfomul anaplazic cu celule mari. Mutațiile RhoA, IDH2 și STAT3/5b influențează limfomul cu celule T periferice și clasificarea leucemiei limfocitare granulare mari. Detectarea rearanjamentului genei clonale a receptorului celulei T (TCR) rămâne crucială în distingerea proceselor reactive de cele neoplazice.

Concluzii

Testarea genetică moleculară a revoluționat diagnosticul și tratamentul neoplasmelor hematopoietice și limfocitare. Tehnologii de secvențiere cu randament ridicat, cuplate cu progresele bioinformatice, îmbunătățind clasificarea bolilor, stratificarea riscului și selecția personalizată a tratamentului. Cercetările în curs de desfășurare urmăresc să perfecționeze testele moleculare și să dezvolte noi terapii țintite, îmbunătățind în cele din urmă rezultatele pacientului.

Surse: